social

DOC | Președintele raionului Orhei solicită prezența fizică a elevilor la ore

Președintele raionului Orhei solicită reluarea procesului educațional cu prezența fizică a elevilor. Dinu Țurcanu a făcut un demers în acest sens

către premierul interimar al țării, Aureliu Ciocoi, care este și președintele Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale.

În textul demersului, Țurcanu a menționat necesitatea revizuirii indicatorilor per instituții de învățământ și nu per localitate,

pentru a permite instituțiilor de a-și continua procesul educațional cu frecventarea fizică a elevilor. Potrivit președintelui raionului, de la începutul lunii martie,

în școli nu a fost înregistrat niciun caz de COVID – 19. Oficialul susține că „unor localități din raionul Orhei cu un număr mic de populație,

la înregistrarea a 1-2 cazuri de infecții de Covid -19, li se atribuie cod roșu de alertă, ceea ce se reflectă asupra activității instituției de învățământ,

potrivit ultimei Decizii a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale”. Dinu Țurcanu mai spune că indicatorul îmbolnăvirilor de COVID – 19 nu reflectă situația reală din localitățile raionului, în condițiile în care mulți dintre bolnavi cu viză de reședință în localitățile din raionul Orhei, activează la Chișinău și orașul Orhei.

Mai mult, președintele raionului Orhei se arată îngrijorat de faptul că în perioada învățării de la distanță, mulți dintre elevi se află fără supravegherea unui adult,

astfel viața și suguranța fiindu-le pusă în pericol.

„Conform chestionarelor completate de către elevi din clasele primare, o mare parte se conectează la orele online de pe telefonul mobil al părinților.

Elevii la această vârstă au nevoie de suportul unui adult pentru a accesa platformele educaționale. Învățarea online nu poate fi realizată în cazul dotării insuficiente

și nivelului redus al competențelor digitale ale copiilor”,P menționează Dinu Țurcanu, potrivit căruia există și cazuri în care în familiile numeroase,

unde există un singur dispozitiv electronic, în mod prioritar au acces la acesta elevii mai mari, ceilalți fiind lipsiți de dreptul la învățătură”.

Potrivit datelor de la Ministerul Sănătății, în prezent, în aproape 33 % dintre școlile din R. Moldova,

adică 407 instituții de învățămân, lecțiile se desfășoară exclusiv online.

 

 

sursa: tv8.md

NewsIN Erhan Madalina Redecționare către sursă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker